Deuteronomy 13

Pedepsirea celor ce instigă la idolatrie

1Dacă se va ridica în mijlocul tău un profet sau un visător de vise, iar acesta îți va da un semn sau o minune, 2dacă se va împlini semnul sau minunea despre care ți-a vorbit el, zicând: «Să mergem după alți dumnezei» – pe care tu nu-i cunoști – «și să le slujim!», 3să nu asculți de cuvintele acelui profet sau visător de vise, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să știe dacă Îl iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. 4Voi să umblați după Domnul, Dumnezeul vostru, de El să vă temeți, poruncile Lui să le păziți, de glasul Lui să ascultați, Lui să-I slujiți și de El să vă alipiți. 5Acel profet sau visător de vise să fie omorât, căci a vorbit de apostazie împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, Care v-a scos din țara Egiptului și te-a răscumpărat din casa sclavilor, și a vrut să te abată de la calea pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-a poruncit să mergi. Să nimicești astfel răul din mijlocul tău.

6Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău sau fata ta sau soția de la pieptul tău, sau prietenul tău, care este precum sufletul tău, te va ademeni în secret, zicând: «Să mergem și să slujim altor dumnezei» – pe care nu i-ai cunoscut nici tu și nici strămoșii tăi – 7dintre dumnezeii popoarelor care sunt în jurul vostru, aproape de tine sau departe de tine, de la o margine a pământului la cealaltă, 8să nu accepți și să nu-l asculți. Ochii tăi să nu se uite cu milă la el și să nu-l cruți sau să-l ascunzi, 9ci să-l omori. Tu să fii primul care se ridică împotriva lui ca să-l omoare, și apoi întregul popor. 10Să-l omori cu pietre, deoarece a căutat să te abată de la Domnul, Dumnezeul tău, Care te-a scos din țara Egiptului, din casa sclavilor. 11Atunci tot Israelul va auzi și se va teme și nimeni nu va mai face un astfel de rău în mijlocul tău.

12Dacă într-una dintre cetățile tale, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți le dă ca să locuiești acolo, vei auzi spunându-se: 13«Niște oameni de nimic au ieșit din mijlocul tău și i-au înșelat pe locuitorii cetății lor, zicând: ‘Să mergem și să slujim altor dumnezei!’» – pe care voi nu-i cunoașteți – 14atunci să cercetezi, să cauți și să întrebi cu atenție. Iar dacă este adevărat și se confirmă zvonul că s-a comis urâciunea aceasta în mijlocul tău, 15atunci să-i treci neapărat prin ascuțișul sabiei pe locuitorii cetății. Nimicește-o prin ascuțișul sabiei, pe ea și tot ce este în ea, inclusiv animalele ei. 16Să aduni toată prada în mijlocul pieței și să arzi în foc cetatea și toată prada ca jertfă întreagă pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să rămână astfel o ruină pentru totdeauna; niciodată să nu mai fie reconstruită. 17Nimic din lucrurile date spre nimicire să nu se lipească de mâinile tale pentru ca Domnul să Se întoarcă din înverșunarea mâniei Lui. El Își va arăta mila și îndurarea față de tine și te va înmulți, așa cum a jurat strămoșilor tăi, 18dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind toate poruncile Lui, pe care eu ți le dau astăzi, și înfăptuind ce este drept înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul tău.

Copyright information for RonNTR